ploaiacarevaveni

…si acum puteti exploda!

Nu stiu ce inger somnoros si ametit al intuitiei mele feminine m-a impins sa bifez pe foaia de conced’ perioada 25 iulie pana pe x august…ma gandeam ca daca nunta e pe 27, 2 zile inainte imi vor ajunge sa ma odihnesc inainte de furtuna veseliei organizate care este ea, nunta.

Gresit. Voi fi tare obosita pe 27. Morcheeba e de vina dar mai sunt si altii. La nabia cu somnu’. Sa fie dilaila cu 3 zile si 3 nopti. M-oi odihni la baile Olanesti la batrenetea de la anu’ sau pe drumul spre vecinii Hu.

Cand e Szigetu’?

M-am saturat. Gata bai cu balariile gen “vama nu mai e ce a fost, nu mai merg in Vama”…ce bine, lasa ca mergem noi, ceilalti care ne mai bucuram de diverse oaze si momente in Vama. Poti bea cafeaua la Ovidiu si sa iti mananci portia de hamsii si fara sa iti stea in gat grupul de fitosi veniti la sezlongurile de plastic si singurul teren amenajat de volei pe plaja.

Poti sa faci nudism, podu’ de sus, de jos si poze la gargarite cu super-zoom si filtru de nu stiu care fara sa te deranjeze ca altii sunt la costume de baie ultimul racnet (ce expresie silentioasa).

Putem cohabita toti in copaia Vama Veche. Daca vrem cu adevarat. Daca stam sa facem calcule si ne gandim la drobu’ de sare, nici la atat de laudatii bulgari nu ajungem.

Vama nu trebuie salvata. Trebuie doar respectata. Ca orice zona cu fauna, flora si bacterii naturale. Si oameni, (si soareci) si catei.

De cand am ramas vrajita de personajul Legolas in trilogia cunoscuta, cai nebanuite m-au adus intr-o zi de sambata in cetatea Rasnovului. Ploua usor peste cortul imens intins si deschis in cele doua parti laterale cat sa vezi poalele cetatii si padurea din jur.
“- nu vrei sa incerci sa tragi pana vine grupul?, ma intreba un pusti din cei 5 prezenti acolo;
- (ma uit lung la tintele pregatite, la arcurile zvelte si…) de ce nu? se poate? dar hai la tinta de proba nu la astea pregatite pentru grup…”
A urmat o scurta introducere si pregatire a subiectului - eu - cu aparatoare, stai asa, inchide ochiul stang (parte naspa, eu stiind sa fac cu ochiu al drept, stanga, ramane foarte stanga la mine) in fine, reusesc sa inchid ochiul stang dar fata are o grimasa destabilizatoare vizual pentru oricine care incearca sa se uite la mine (ha, ha), cotul drept sus, trage arcul pana la coltul zambetului (ce fain suna, nu ranjiti cand trageti cu arcu’, doar zambiti usor, da?) si…focus pe o culoare mai sus fata de culoarea dorita (unde dai si unde crapa, mare adevar, taica!)

Rezultatul? Din acel moment - care s-a lasat cu multe incercari mai mult sau mai putin reusite, o durere in omoplatul stang, rapiditatea inchiderii ochiului stang, zambitul mai des si mai ales cu scop - pana azi cand am gasit acest site , pot sa afirm ca am o noua pasiune, hihi.

(faptul ca scrie pe majoritatea modelelor de arc “maghiar” o fi si asta un semn)

…will not kill you. Cel mult te va impinge sa pasti precum un cal linistit.

Geneva, are si ea simbolul ei falic a la francaise. Ceva mai mobil, ceva mai liric si anume, Fantana tasnitoare care se vede si din avion, ca si Alpii care inconjoara orasul. Este un oras al culmii politetii. Daca si taximetristii spun “excusez-moi!” dupa ce te claxoneaza din greseala sau graba, eu ajunsesem la un prag al uimirii spre enervare.

Pe strazi si in spatii publice se putea fuma dar mie nu mai imi venea. Respiram cu nesat. Cred ca si culoarea ochilor a capatat o nuanta de verde in iris.

Luxe, calme et liberte ar putea descrie cel mai bine acest spatiu aerisit. Voila cateva imagini care ar transmite si doza de oxigen daca am fi in anul 2929 cand pozele poate ar veni cu all inclusive.

Ploua mult dar nefiind praf de ridicat si inhalat, nu are cum sa te deranjeze. Iar o umbrela tip breloc de geanta gaseai rapid. Sau, te indruma sub umbrela ei spre un magazin apropiat doamna pe care tocmai ai oprit-o ca sa intrebi diverse directii.

Daca vrei sa mananci a la francaise dar sa te bucuri de punctualitatea germana, Geneva este combinatia ideala.

Concluzie rupta din conversatia cu el capo di tuti capi ai firmei:

“Ti-a placut Geneva?

“Da. Am o oferta de munca acolo. Sa ma duc?

” (pauza de respiro) Daca vrei sa te sinucizi de plictiseala in 2 ani, da.

“Dar mori cu Tissot la mana,  cu foie gras in stomac si cu zambetul pe buze “

“Sa mai vezi lumea si dupa aia sa decizi, acum lasa gluma si treci la treaba.

“(in my head) sau decizia va avea loc cu totul neasteptat, asa cum imi place”…

4…”alo, Sebi? cand plecati azi?…In 10 minute? ok. Bem cafeaua si venim spre voi. Mersiii”" Un oftat, un uitat lung spre mare de pe geamul Corsarului si plecat astia cei trei ramasi in urma spre masina.     

Drumul din Vama Veche spre Calarasi dar nu inainte de a trece Dunarea cu bacu’ este un drum parca desprins din cartile care imi plac mie.

Pe drumul cesta cu asfalt din acela comanda anii 80 da’ bun nene, si cu copaci stanga/dreapta si libeeeeeeer…ca deh…e o varianta dinaia mai lunga spre Bucuresti si in ziua de azi “noi, poporu’ roman” ne grabim tare, descopar sau redescopar stari uitate: calm, bine, mirare. Genul de stare cand te opresti la ruinele Adamclisi si iti vine sa culegi flori de camp si chiar le culegi (pana auzi un sasait si te trage rapid un prieten de langa piatra unde venea un serpisor lat cat bratul meu).

Bacul l-am trecut dar peste apa niciodata, pana acum. Very nice. Cu masina cu tot sa treci peste apa linistita cu platforma e o senzatie haioasa.

Calarasi e un oras foarte cald daca te asteapta familia prietenei prietenului cu o farfurie de spaghete fierbinti si povesti noi.

 3… “bai, cam ploua si nu prea se opreste. suntem in Corsaru de la micu dejun si deja e pranz. Si calamaru ala din farfurie parca a inceput sa miste. Am fumat ca turcii. Turcii stiu oare asta?” Spre seara a fost si un concert cu acustica foarte proasta dar fara ploaie a trupei Vechi si Iris cu Byron  in deschidere. Moment de ras si galagie cu trupa tehnica si sufletista a celor de la Byron (aka sotiile si prietenele baietilor).

2… una calda, una rece. Partea calda a fost insumata in prezenta la soare caldut, statul in costumul de baie cam 5 minute si introducerea picioarelor pana la glezne in apa nu rece…Sloi. cel mai bun antidot pentru mahmureli si alte stari confuze. Partea rece a fost incalzita bine de JB si discutii cu marea, de la distanta.

 1… Mareee!!!…acus vin! Am prestat un du-te-vino pret de doua ora intre Ca Bianca si zona de rulote de la iesire din Vama din motive de vizite persoane dragi sosite pe alte cai in locatie. De fiecare data a trebuit sa trec precum micutul autist prin marea pestrita de oameni. De la pantofari, la cercelati, ingalatii si pieptanatii, plictisitii, prea-betivii, prea-galagiosii si adetoate vanzatorii. Dar am izbandit si am ajuns sa sed putin cu fata la mare si departe de galagie cat sa intreb una alta pe doamna in patru culori de verde-albastru.

0…ora 04.51 dimineata…Trezireaaaaaaaaaa….”aaa…we have to pull!”

  Sfarsit       ….                                                                                            

 …deschis

 Sunt cateva momente in viata pe care un aparat foto chiar le surprinde sutalasuta asa cum sunt…

entuziasmmm

lumina cu vinoncoa’

 entuziasm reloaded

gashca de la Cornu reunita la Paltinu’. A fost ieri. In vara lui 2007.

Azi (2008), Paltinu avea acelasi farmec:

wellcome….got hay? :) take a seat…

and enjoy!

Era unul din jocurile unei copilarii uitate. Un gen de socializare ludica. Cam cum era si jocul cu “unde mergeti? la Urlati!” si urlam crescendo numele oraselului intr-o isterie generala.

Cum te cheama: x-ulica. Cum te striga: Mamaliga! tipau copiii daca nu apucai sa strigi tu altceva intre timp.

Alexandru il chema. Dar ii ziceam Aex ca era cuvantul mai scurt si mai de la inaltimea avuta pe atunci.

Voi cu ce nume pe repeat v-ati trezit de-a lungul vietii shuffle, pana acum?

Nu sunt singura care a vazut in niste fapte mai mult decat mesajul simplu si care descopera exact ca si in literatura, la a doua lectura, alte intelesuri.

Noapte, bezna, trei persoane tocmai treceau printr-un gang intre doua blocuri vecine pentru ca ei considerau acest drum drept o scurtatura catre punctul B unde trebuiau sa ajunga. Se aud scancete ca de copil mic care, la un auz indreptat mai atent spre sursa, se dovedeste a fi o cutie de carton bine lipita. Cutie cu suflet, da.

Printr-un scurt trialog, ei cad de acord ca in cutie fie se afla un copil mic, fie un pisoi, fie un catel. Ceva mic si cu suflet. Decizia de a elibera acel suflet, s-a concretizat prin actiunea intreprinsa de personajul nr.3, prieten bun si nu numai. Prin vocatie si practica, el chiar este veterinar.

Prin cateva miscari cu ceva efort (cutia era lipita nenicule sa nu intre nici aer eventual), G. deschise cutia, insfaca sufletul (un pui de catel) si il elibera. 

-Pai nu il luam…sau ducem in alta parte?

-Nu. Aici e bine. E destul de maricel si are mai multe sanse sa fie gasit, adoptat sau chiar sa isi gaseasca singur adapost si astfel se antreneaza pentru viata grea a unui caine vagabond.

-(oftat dublu) Mda…

-Daca eram la Cluj, stiam exact locul unde era de dus puiul. Exista un ditamai caminu’ la marginea orasului unde li se acorda prim ajutor, deparazitare si sunt pusi la vanzare sau dati pentru paza diverselor curti. Aici in Bucuresti nici nu stiu cat mai avem pana la punctul B.

- Ii va fi mai bine in afara cutiei, oricum. Idiotii naibii, bagaiash in cutie nitel…

Am zile si nopti…si cu apropierea verii, cat mai dese… cand ma regasesc in aceasta cutie. Zile cand ma intreb daca vei fi tu cel care ma vei scoate din ea sau altceva/ineva. Nu pot decat sa gandesc in afara cutiei. Si sa dea naiba daca mai vreau sa aud spiciul ala cu “in tine sade puterea”, puterea gandului meu e una: va veni ziua eliberarii si anume, Speranta. Nu Speranta aia cu batic in cap si maneci suflecate si cu fata de proasta,

ci Speranta cu ochi mari, limpezi, linistiti si atoatestiutori, cu picioare frumoase, cu atingeri blande si ferme…

sau Speranta ca un copil frumos si incapatanat…

Pana atunci scancesc duios si joc teatrul vietii pentru ca doar iubirea da autenticitate fiintei si ma va elibera. Din nou. 

…au fost mai multe defapt. Si nu s-au petrecut in orasul sugrumat de Summit, covorase si flori fake intinse pe ici pe colo. Niste mileuri pe felinare nu s-au gandit sa puna. Dar sa nu deviem aiurea.

In Targu Mures poti descoperi de fiecare data cate un alt spatiu si alt ritm de a fi. Daca mai ai norocul sa ajungi acolo si cu o gasca de oameni misto “la cap, mai ales”, deja poti sa zici ca ai pus mana pe tarta cu frisca.

In Cetatea medievala, intr-un pod navalit de cabluri, camere de filmat, instrumente cu corzi, fara corzi, de batut, de scuturat, de suflat si chichoteli de inceput de examen, am vizionat o parte din ceea ce inseamna istoria unei trupe de muzica buna. Daca visul trupei Byron a fost sa aiba un asemenea happening, visul meu nebanuit a fost acela de a fi prezenta la un asemenea regal.

Veti gasi aici un mic teasing vizual care sper sa va placa: plug here

De fiecare data cand ma intersectez cu oameni pasionati de orice tine de arta, ma molipsesc de energia lor si sclipirea jucausa din ochi revine.

Asadar, what’s the next stop?